.
.
.
.
.
Cruci de piatră - arh. Liliana Chiaburu
.
.Cruce ridicată pe locul unde s-a pus piatra de temelie
a unei viitoare biserici cu hramul Sfantul Ioan Gură de Aur
pe Şoseaua Odăi (linia de centură de la Otopeni),
la 13 noiembrie 2006
Cruce ridicată în faţa Bisericii Sfinţii Voievozi din Bucureşti
La proiectarea acestor cruci am folosit decoraţiile în piatră ale Bisericii Mănăstirii Văcăreşti demolată în 1986.
Cel care le-a cioplit este sculptorul Constantin Marinete.
(pentru detalii daţi clic pe fiecare imagine)
Ceainăria de la Teologie, arhitectură românească tradiţională - arh. Liliana Chiaburu
(pentru o vizualizare mai bună, daţi clic pe fiecare imagine)
.
.
.
.
.
.
Troița monumentală din lemn de stejar/ arh. Liliana Chiaburu
Troița ”în grătar” a fost desenată în 1996 fiind inspirată de o troiță foarte veche din Crasna, Gorj, și a fost sculptată în decursul multor ani de Florin Stuparu.
În prezent, troița se află în cimitirul Mânăstirii Petru Vodă, județul Neamț.
Elemenete ale arhitecturii traditionale romanesti
ELEMENTE ALE ARHITECTURII - capitol din cartea arh. Constantin Joja, SENSURI SI VALORI REGASITE, Editura Eminescu 1981)
Pentru a ne pune în acord cu sensurile analizei arhitecturii civile româneşti ţărăneşti şi urbane îmi iau îngăduinţa să discut cîteva din considerentele generale asupra arhitecturii, curente astăzi m toată lumea : rolul şi locul arhitecturii în peisaj, coloana şi antropomorfismul ei, valoarea umbrei şi luminii, bolta şi tavanul drept, lintoul şi arcul ca determinanţi generali ai arhitecturii. (cititi mai departe)
Nicolae STEINHARDT despre PRIDVOR
Component constant al casei ţăranului român e, desigur, pridvorul (prispa, tinda, cerdacul). [...] Deschis ori închis (fară sau cu geamlâc), el reprezintă un spaţiu intermediar înţeles în mod foarte original pe meleagurile noastre. Despre menirea sa am scris că pare a fi să tempereze două medii: interiorul şi exteriorul. Datorită pridvorului nu se mai împotrivesc unul altuia.
Pridvorul îndulceşte raporturile, combină într-o zonă neutră însuşirile amândurora şi garantează o mai blândă răzbatere de la asprimea şi nepărtinirea exteriorului la dulceaţa, intimitatea şi subiectivismul interiorului. [...]
Cerdacul deschis şi înflorit e pentru mine imaginea paradisiacului românesc şi cel mai desăvârşit specimen de spaţiu mijlocitor între cămin (home zic englezii, foyer francezii, Heim germanii) şi casă (house, maison, Wohnung), prin aceea că separă locuinţa de exterior (cosmos, natură, societate) fără însă a o izola, a o fereca, a o segrega şi a-l împinge pe om să se chircească, să se pitească temător şi ursuz în casă ca într-un bârlog. Casa cu cerdac e atributul şi apanajul unui norod liber şi un testimoniu de nefaţărnicie. Din cerdacul deschis te poţi păstra de pe poziţii proprii - în rezonanţă şi cu intimitatea şi cu mediul ambiant. Nu eşti în casă, dar eşti acasă; nu eşti in drum, dar eşti afară. N-ai ce ascunde (pe cerdac se mănâncă, se lucrează, se si doarme: e loc de odihnă și de veselie) și nu te fereşti, nu-ţi este frică de nimeni, n-ai pentru ce te zăvorî.
[...] Pridvorul (cu sau fără geamlâc) poate fi metaforizat ca un „ce" particular sufletului şi peisajului arhitectonic românesc: îmbină osmotic două zone antagonice intr-un fel asemănător celui în care românismul uneşte echilibrat (muzical) - nu numai geografic - apusul şi răsăritul. Totodată oferă o soluţie contradicţiilor ecologice: omul îşi făureşte neapărat un adăpost funcţional, dar nu-i de ajuns : mai vrea, cu sprijinul unor „structuri în plus“, să-şi manifeste apartenenţa la natură, dreptul la tihnă şi visare, părtăşia la ritmuri altele decât cele strict utilitare.
Iar locul acela — vrăjit, aş spune, unic, aş afirma - al pragului, al medierii dintre lume si vatră, dintre comunitate si familie, dintre specie şi ins - pridvorul, cerdacul - rămâne, cred, expresia cea mai izbutită a balansului dintre umbră şi lumină, punctul de armonizare între expansiune şi ghemuire, între contopirea cu Totul şi încrâncenata însingurare, poziţia privilegiată a scrutării exteriorului de la marginea inferiorităţii şi — mai ales, mai ales — realizarea (modestă, intensă, accesibilă) a nostalgiei paradisiace, de nezdruncinat atât din cugetul, cât şi din făptuirile omului.
("Arhitectura si duh românesc", Revista FAMILIA, 20/1984, nr.5)
Pridvorul îndulceşte raporturile, combină într-o zonă neutră însuşirile amândurora şi garantează o mai blândă răzbatere de la asprimea şi nepărtinirea exteriorului la dulceaţa, intimitatea şi subiectivismul interiorului. [...]
Cerdacul deschis şi înflorit e pentru mine imaginea paradisiacului românesc şi cel mai desăvârşit specimen de spaţiu mijlocitor între cămin (home zic englezii, foyer francezii, Heim germanii) şi casă (house, maison, Wohnung), prin aceea că separă locuinţa de exterior (cosmos, natură, societate) fără însă a o izola, a o fereca, a o segrega şi a-l împinge pe om să se chircească, să se pitească temător şi ursuz în casă ca într-un bârlog. Casa cu cerdac e atributul şi apanajul unui norod liber şi un testimoniu de nefaţărnicie. Din cerdacul deschis te poţi păstra de pe poziţii proprii - în rezonanţă şi cu intimitatea şi cu mediul ambiant. Nu eşti în casă, dar eşti acasă; nu eşti in drum, dar eşti afară. N-ai ce ascunde (pe cerdac se mănâncă, se lucrează, se si doarme: e loc de odihnă și de veselie) și nu te fereşti, nu-ţi este frică de nimeni, n-ai pentru ce te zăvorî.
[...] Pridvorul (cu sau fără geamlâc) poate fi metaforizat ca un „ce" particular sufletului şi peisajului arhitectonic românesc: îmbină osmotic două zone antagonice intr-un fel asemănător celui în care românismul uneşte echilibrat (muzical) - nu numai geografic - apusul şi răsăritul. Totodată oferă o soluţie contradicţiilor ecologice: omul îşi făureşte neapărat un adăpost funcţional, dar nu-i de ajuns : mai vrea, cu sprijinul unor „structuri în plus“, să-şi manifeste apartenenţa la natură, dreptul la tihnă şi visare, părtăşia la ritmuri altele decât cele strict utilitare.
Iar locul acela — vrăjit, aş spune, unic, aş afirma - al pragului, al medierii dintre lume si vatră, dintre comunitate si familie, dintre specie şi ins - pridvorul, cerdacul - rămâne, cred, expresia cea mai izbutită a balansului dintre umbră şi lumină, punctul de armonizare între expansiune şi ghemuire, între contopirea cu Totul şi încrâncenata însingurare, poziţia privilegiată a scrutării exteriorului de la marginea inferiorităţii şi — mai ales, mai ales — realizarea (modestă, intensă, accesibilă) a nostalgiei paradisiace, de nezdruncinat atât din cugetul, cât şi din făptuirile omului.
("Arhitectura si duh românesc", Revista FAMILIA, 20/1984, nr.5)
PRIDVORUL
(Constantin Joja, SENSURI SI VALORI REGASITE, Ed. Eminescu 1981, fragment din capitolul ELEMENTE ALE ARHITECTURII)
Pe toate longitudinile şi între anumite latitudini, pridvorul este prezent sub diferite forme, cu expresii plastice diferite dar cu aceeaşi funcţie : de a constitui un spaţiu intermediar între interior şi exterior, un spahiu arhitectural independent, capabil să utilizeze variaţiile luminii solare ca element vivificator al arhitecturii. […] (cititi mai departe)
Pe toate longitudinile şi între anumite latitudini, pridvorul este prezent sub diferite forme, cu expresii plastice diferite dar cu aceeaşi funcţie : de a constitui un spaţiu intermediar între interior şi exterior, un spahiu arhitectural independent, capabil să utilizeze variaţiile luminii solare ca element vivificator al arhitecturii. […] (cititi mai departe)
Arhitectura românească tradiţională văzută ca libertate
.
.
.
Horia Bernea (1938-2000), Marea coloană,
Ambasada României la Luxembourg
Pentru mine asta înseamnă arhitectura tradiţională românească - libertate.
Arhitectura tradiţională te ajută să te regăseşti pe tine însuţi, te odihneşte, te bucură. Este o constatare nu doar a mea, ci şi a multora dintre cei care au avut ocazia să întâlnească un astfel de spaţiu.
Într-o casă tradiţională nu mai eşti atât de vulnerabil la presiunea de a fi în rând cu lumea, nu te mai simţi obligat să te încadrezi în ritmul contemporaneităţii, ieşi întrucâtva din vârtejul în care suntem prinşi cu toţii.
Într-un astfel de ambient nu mai eşti presat de dorinţa inconştientă de a înnoi lucrurile de care eşti înconjurat, de a căuta permanent ceva mai bun, mai confortabil, mai modern. Eşti mulţumit cu ce ai. Pentru că asta ai primit.
Eşti liniştit şi liber.
.
.
Despre mine
Sunt născută în 1961, am absolvit Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" în 1986.
Între 1989-1993 am lucrat în colectivul de arhitectură condus de arh. Şerban
Niţulescu la Procema S.A.. Arhitectură tradiţională am început să lucrez din
1992 împreuna cu arh. Nicolae Goga (1914 - 1995) şi cu arh. Anghel Marcu (191? -
1998) la Casa memorială arh. Constantin Joja (1908 - 1991), colegul şi prietenul
de-o viaţă al arh. Nicolae Goga. Tuturor acestora le rămân profund
recunoscătoare.
Contact:
Liliana Chiaburu 0753/02.96.02.
liliana.chiaburu@gmail.com
http://atelieruldearhitectura.blogspot.ro/
Contact:
Liliana Chiaburu 0753/02.96.02.
liliana.chiaburu@gmail.com
http://atelieruldearhitectura.blogspot.ro/
Abonați-vă la:
Postări (Atom)